b_750_350_16777215_00_images_salariu.jpgAutorităţile locale din Argeş şi cele judeţene au şansa de a accesa fonduri importante pentru proiecte de reducere a emisiilor de gaze de seră. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va finanţa proiecte prin care se urmăreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, din bugetul de 1,6 miliarde lei acumulat până în prezent în urma vânzării certificatelor de emisii alocate României. Astfel, AFM devine gestionar al întregului proces de implementare şi monitorizare a proiectelor şi programelor care urmează a fi finanţate din aceste fonduri. Au fost reglementate modalitatea de finanţare în domeniile stabilite prin legislaţia europeană, categoriile de beneficiari şi modul de selectare, aprobare şi monitorizare a proiectelor prin Administraţia Fondului pentru Mediu, instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi care deţine în portofoliu numeroase proiecte de protecţia mediului, inclusiv în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ adoptat joi, Ministerul Mediului va elabora lista categoriilor de proiecte prioritare pentru anul 2018.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro