b_750_350_16777215_00_images_poze_2019_02_Nicolae-Poghirc.jpgVinerea trecută, la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti a fost sărbătoare: s-au împlinit 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei, iar pentru a marca momentul a fost organizată o aşa-numită "Gală" în care au fost discursuri, spectacole şi s-au decernat diverse distincţii. Din păcate, sărbătoarea a fost umbrită de modul în care actualul manager, veneticul Nicolae Poghirc (despre care presa vâlceană spune că a mai pus pe butuci vreo două instituţii teatrale), a înţeles să respecte adevărata istorie a teatrului piteştean. Mulţi  au criticat faptul că la evenimentul cu pricina Poghirc nu a invitat-o pe Luminiţa Borta,  actriţă care şi-a pus viaţa în slujba teatrului piteştean. De asemenea, nu a fost invitat nici avocatul Nicolae Zărnescu, urmaşul marilor actori Ileana şi Constantin Zărnescu, simboluri ale teatrului din Piteşti.

Dar partea cea mai interesantă este că  Poghirc, vanitos şi poate şi prost sfătuit, nu l-a invitat nici pe Sevastian Tudor, director al acestei instituţii vreme de mai bine de 20 de ani, un om de care istoria post-decembristă a Teatrului "Davila" se leagă indisolubil şi în mandatul îndelungat al căruia nu au fost nici măcar 1% dintre conflictele şi scandalurile iscate de veneticul Poghirc!

Așadar, domnule Poghirc, cu ce scop ați organizat această Gală, pentru că, din câte se observă, esența evenimentului s-a pierdut în orgolii și frustrări?! 

O vorbă spune că dormi cum îţi aşterni. În cazul teatrului piteştean, drumul pe care a pornit poate părea pentru unii bun, dar nu va duce nicăieri dacă adevărata istorie a instituţiei nu este preţuită!

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro