b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_05_Kragujevac.JPGLa început de mai, municipalitatea din oraşul sârbesc Kragujevac, înfrăţit cu Piteştiul, serbează Zilele Oraşului. Un prilej de mare bucurie pentru toţi locuitorii, iar în fiecare an participă la aceste evenimente şi o delegaţie din Piteşti. În acest an, delegaţia a fost condusă de către viceprimarul Sorin Apostoliceanu care a reprezentat aşa cum se cuvine municipiul, mai ales că fraţii sârbi ne vor întoarce vizita cât de curând, căci se apropie Zilele Piteştiului. Ei bine, una dintre manifestările pregătite de către autorităţi şi la care a asistat şi delegaţia piteşteană a fost o amplă paradă stradală la care au participat atât copii, cât şi adulţi. O mare de bucurie, de mândrie, de respect pentru oraş. Nimeni nu s-a scandalizat că micuţii au participat la paradă (în fond, nu au defilat pentru oficialităţi, ci pentru a-şi demonstra apartenenţa la o comunitate), nimeni nu a făcut ţăndări manifestările din Kragujevac cum s-a întâmplat cu Simfonia Lalelelor şi Parada Florilor din Piteşti. Un alt exemplu: şi la Negraşi, la Sărbătoarea Narciselor, au fost copii care au participat la o paradă şi nimeni nu a mai sărit ca ars. Hater-ii (cei plini de ură) de profesie au aruncat însă cu noroi în manifestarea de la Piteşti doar pentru a lovi în premierul Viorica Dăncilă. Viaţa merge înainte, însă!

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro