b_750_350_16777215_00_images_autostrada-pitesti-sibiu.jpgAutostrada Piteşti-Sibiu, aflată încă în stadiu de proiectare, va avea garduri ranforsate de trei metri înălţime, astfel încât mamifere mari precum urşii şi cerbii să nu pătrundă pe calea de rulare. De asemenea, vor fi construite trei ecoducte, unul perpendicular pe un tunel. Astfel, opt noduri rutiere, 70 de poduri, 57 de viaducte, nouă tuneluri şi trei ecoducte vor fi construite, potrivit unui memoriu realizat de EPC Consultanţă de Mediu pentru emiterea Acordului de Mediu. Documentul a fost postat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Doctorul ecolog Marius Costin Nistorescu, director general al EPC Consultanţă de Mediu, a spus că datele proiectului la care lucrează împreună cu noua direcţie de Proiectare din cadrul CNAIR pot fi modifcate, pe măsură ce apar elemente şi cerinţe noi, inclusiv de la JASPERS şi Apele Române. În memoriul de 120 de pagini sunt propuse mai multe măsuri pentru protejarea animalelor identificate pe traseul autostrăzii. Printre măsurile propuse pentru protejarea mamiferelor mari de pe traseul autostrăzii, precum urşi şi cerbi, se numără instalarea unui grad ranforsat cu înălţime de trei metri.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro