b_750_350_16777215_00_images_poze_2017_03_lisa.jpg

#Draexlmaier, una dintre cele mai mari companii din industria de componente auto, urmează să investească peste 150 de milioane de euro în extinderea a două fabrici. Cu toate acestea, compania închide cea mai veche fabrică din țară și va disponibiliza 800 de oameni de la 1 iulie.

 

Conform Președintelui de Sindicat, Lincă Sergiu, problemele au început încă din anul 2005 de la înființarea sindicatului, pentru a își explica afirmația, domnul Lincă a declarat că managerilor Lisa nu le-a convenit înființarea sindicatului văzându-l ca pe un dușman declarat. Încă din anul 2000, muncitorii au fost remunerați cu salariul minim pe economie și abia în 2009 au obținut 1.100 lei, aliniindu-se la prețul pieței. Odată cu "celebrele tăieri salariale, ale Guvernului Boc, în 2010, negocierile au început de la minus 25%, ceea ce, în teorie, ar fi trebuit să scadă drepturile salariale câștigate cu un an în urmă. În acea zi, după negociere, sindicatul izbucnește într-o grevă spontană, grevă care durează 24 de ore și care nu aduce mari schimbări. În 2012, sindicatul obține o majorare salarială de 30 de lei, după o negocierea începută în 2011. Tot în 2012, în urma negocierilor nereușite, izbucnește prima grevă din România după modificarea codului muncii. În urma acestei greve, muncitorii de la Lisa reușesc să primească 8 salarii compensatorii - salariile compensatorii au fost date deoarece din 2009 când s-a negociat contractul de muncă muncitorii nu au primit măririle. În 2013 atât liderii cât și membrii sindicatului nu și-au mai dorit măriri salariale, în schimb, cu toții au fost de acord că vor să li se prelungească contractul de muncă. Conform sindicatului în același an 2013, un sector Audi a fost concediat. Însă datele, dar și surselor din interiorul conducerii, arată că doar o linie Audi s-a închis și unii dintre muncitori au fost mutați pe DPRU și o parte concediați - DPRU, companie subordonată Timișoarei și înființată între 2010 și 2011. Aceste concedieri au început prin neprelungirea unor contracte individuale de muncă din 2008 la aproximativ 1200 de persoane. Imediat după înființarea DPRU întreg personalul TESA din pavilion, dar și unii muncitori se mută de la DLR. Liderii de sindicat cred că această operațiune a fost făcută pentru a reduce salariul minim pe firmă. DPRU având sediul în cadrul companiei DLR și ocupându-se cu același lucru. În 2014 pe spațiul Lisa se mai înființează o companie care aparține tot de Timișoara și închiriază spațiul de la DLR. Cea de-a doua firmă este SDPC și unii dintre oameni încep să se mute acolo. De atunci, susțin liderii sindicali, Lisa începe să piardă contracte mari, iar unele dintre salariate se retrag din sindicat și se mută la SDPC. Încă din 2015 sindicaliștii cer celor din conducere lămuriri cu ce se va întâmpla cu DLR-ul, Draexlmaier. Aceștia au tot primit asigurări că se vor căuta soluții. Tot în același timp o companie de recrutare suna oamenii de la DLR încercând să-i convingă să se mute la SDPC. În urma acestor "recrutări" DLR a rămas cu 1000 de muncitori. De asemenea, oamenii susțin că au fost terorizați pentru a se muta "de partea cealaltă a gardului" fiind sunați zilnic pentru a li se spune că DLR dă faliment și își vor pierde locul de muncă. Oamenii susțin că dacă nu ar fi fost Lincă Sergiu, DLR s-ar fi închis în urmă cu cinci ani, însă sindicaliștii au opus rezistență și an de an, au reușit să mai asigure un salariu.

În urma închiderii vechii companii DLR, salariații vor primi între 10 și 12 salarii compensatorii, în funcție de vechime.  

Pe de altă parte, Tobia Nickel, manager Marketing și Comunicare, spune că fabrica de la Pitești va fi închisă din cauza scăderii comenzilor. Cu toate acestea activitatea din Pitești va fi continuată în Centrul de Dezvoltare Inginerie și IT, dar în cadrul noii companii. În orașul nostru vor rămâne 4.700 de angajați, iar la nivel național 15.000. Angajații comapinei Lisa DLR de la Pitești se află deja în șomaj tehnic de la finalul lunii februarie 2017, din cauza reducerii comenzilor în cazul proiectelor gestionate de companie. "Situația este rezultatul unui cumul de factori: pe de o parte, este vorba despre reducerea firească a comenzilor în cazul produselor al cărui ciclu de viață se apropie de final, iar pe de altă parte unul dintre principalii clienți a decis să-și mute producția în Mexic", a declarat Bernd Schmitt, director general Lisa Draxlmaier Autopart. Cu toate că au fost făcute demersuri pentru a asigura noi proiecte, acest lucru nu a fost posibil.

În acest punct fiecare are partea lui de dreptate. Cine are dreptate și cine greșește lăsăm la latitudinea cititorului, dar trebuie ținut cont de faptul că nici sindicaliștii, dar nici compania nu a încălcat vreo lege în toată această poveste.

Deciziile au fost și de o parte și de cealaltă drastice. Problema majoră fiind aceea că acest lucru s-ar putea întâmpla și la Automobile Dacia dacă sindicatul nu începe, cu adevărat, să-și vadă interesul. Certurile anuale dintre sindicaliști și conducerea Dacia, în cele din urmă, vor aduce, probabil, la închiderea unor sectoare importante mai ales că aceștia nu au nici autostradă, nici alte beneficii.

 

 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro