b_750_350_16777215_00_images_poze_2019_02_aro.jpgANAF a amânat cu 4 luni, până în vară, vânzarea la licitație a unei mașini ARO folosite în trecut de Nicolae Ceaușescu, după ce la o primă încercare nu a reușit să atragă cumpărători și ar fi trebuit să reducă prețul cu 25%. ANAF a fost nevoită să inițieze o expertiză a mașinii pentru a verifica dacă face parte din patrimoniul cultural național, după ce un expert autorizat de Ministerul Justiției a transmis o sesizare. Automobilul Aro 304 aparține în prezent omului de afaceri Ovidiu Tender, de la care statul încearcă să recupereze bani după ce acesta a fost condamnat în 2015 la 12 ani și șapte luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani în dosarul Carom. Pentru mașina Aro, produsă în 1977 și cu peste 70.000 de kilometri la bord, ANAF a vrut să obțină inițial 137.500 de lei (circa 29.000 de euro), sumă care nu include și TVA. După eșecul prmei tentative, la care nu s-au prezentat cumpărători, ANAF a anunțat o nouă licitație, la prețul redus de 103.125 lei (21.740 euro), însă acum aceasta a fost amânată până în vară. Prima licitație a fost pe 31 ianuarie, iar cea de-a doua, amânată, ar fi trebuit să fie organizată pe 7 martie. Autoturismul este un model ARO 304 pe benzină, de culoare gri, cu o capacitate de 2.495 cmc și 72.453 kilometri parcurși. Prețul ridicat a fost justificat de ANAF prin mențiunea că "autoturismul a fost utilizat de fostul președinte al României Nicolae Ceaușescu". Un Mercedes care i-a aparținut lui Ceaușescu a fost vândut în 2016 cu aproape 50.000 de euro în Germania.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro