afis_deseuri.jpgDe la 1 ianuarie 2019, în conformitate cu prevederile art 17, alin.1, lit. e din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, autoritatile publice locale au fost obligate să aplice sistemul "plătești pentru cât arunci”, în care se va lua în calcul cel puțin unul dintre următoarele elemente: volumul gunoiului generat, frecvența de colectare, greutate, saci de colectare personalizați utilizați. În acest fel, cetățenii vor plăti doar pentru deșeurile menajere, cele care ajung la depozitul de deșeuri, iar cele reciclabile vor putea fi mai ușor de valorificat de către operator.

Astfel, pentru diminuarea cantității de deșeuri generate atât de populație, cât și de agenții economici de pe raza orașului Mioveni și pentru a crește gradul de reciclare la ținta de 35% impusă de Comisia Europeană, aveți obligația de a asigura precolectarea separată, în recipiente distincte a deșeurilor pe care le generați.

În acest sens Primăria orașului Mioveni prin S.C. Financiar Urban SA în calitate de operator de salubritate, colectează selectiv deșeurile de ambalaje de hârtie - carton, plastic provenite de la populație. Programul de colectare a deșeurilor reciclabile (hârtie – carton, plastic) de la populație este următorul:

• Cartier Mioveni, Cartier Racovița și cartier Clucereasa în ultima zi de miercuri din fiecare lună

• Cartier Colibași și cartier Făget în ultima zi de luni din fiecare lună.

Menționam că deșeurile de hârtie – carton, plastic trebuie să fie selectate riguros (să nu fie amestecate). Sacul cu deșeurile reciclabile va fi scos la poartă, de unde este ridicat de către angajații societății SC Financiar Urban SA.

Cetățenii din cartier Mioveni, zona blocuri, au obligația de a depune separat deșeurile, respectiv deșeuri reciclabile (hârtie–carton, plastic, sticlă) în containere albastre și galbene, iar deșeurile reziduale în containere gri (tablă), containere existente la platformele de colectare.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.