b_750_350_16777215_00_images_politie-amenzi.jpgŞoferii care circulă fără rovinietă şi sunt astfel amendaţi dacă au ghinionul de a fi observaţi pe traseu de un poliţist de azi au şanse mai mari să scape de sancţiune fără a achita bani, amenda urmând să fie prescrisă în 4 luni de la data săvârşirii faptei, nu în 6 luni ca în prezent. Astfel, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec 4 luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie. Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege promulgat de preşedintele Klaus Iohannis şi care este aplicat începând de astăzi.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro