b_750_350_16777215_00_images_pensionari.jpgProiectul pentru noua Lege a Pensiilor prevede ca valoarea punctului de pensie să se actualizeze conform Programului de Guvernare, astfel că în anul 2021 să ajungă la 1.875 lei. În prezent, punctul de pensie este de 1.100 lei. Astfel, anul viitor punctul de pensie ar urma să crească la 1.265 lei, iar în 2020 să ajungă la 1.775 lei, se arată în proiectul pentru noua Lege a Pensiilor. "Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechităţile, dar duce şi la creşterea tuturor pensiilor", se arată în proiectul pentru noua Lege a Pensiilor. De asemenea, modificările aduse în proiectul pentru noua Lege a Pensiilor prevăd ca pensia minimă să se calculeze raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Astfel, persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. Şi asta în timp ce persoanele cu vechime între 10 ani şi 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. În cazul în care, din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro