b_750_350_16777215_00_images_poze_2017_10_ionica.jpgPrimăria Piteşti a anunţat astăzi că o serie de obiective vor fi finanţate de la bugetul de stat, ca urmare a demersurilor făcute de către primarul Cornel Ionică (aşa cum am menţionat şi cu alte ocazii, este vorba despre sala polivalentă, săli de sport, bloc de locuinţe sociale etc.). Pe de altă parte, însă, vremea rea dă peste cap planurile administraţiei locale privind unele investiţii finanţate de la bugetul propriu. "Se lucrează la finalizarea multor proiecte cu finanțare europeană, în următoarele 2-3 luni vom depune documentația finală. În această perioadă lucrăm la procedurile privind ample lucrări în unitățile de învățământ cu finanțare din bugetul propriu și din bugetul guvernamental (PNDL). Avem unele probleme generate de faptul că, din păcate, comisia de licitații nu a putut atribui importante lucrări în infrastructura rutieră (străzi, alei, trotuare). De asemenea, am întâmpinat probleme mari privind achiziția bitumului, licitația fiind contestată în instanță. Ne confruntăm cu mari probleme la realizarea celor două investiții: Piața Găvana și Piața Trivale, unde și din cauza timpului nefavorabil lucrările vor avea întârzieri la finalizare de 2-3 luni. Provizoriu am amplasat corturi pentru ca piețele să funcționeze în această formă. Vă vom ține la curent cu demersurile și modul de lucru privind implementarea proiectelor, investițiilor propuse a se realiza în municipiul Pitești", anunţă primăria.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro