b_750_350_16777215_00_images_poze_2017_10_parcare.jpgServiciul Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti a înregistrat în ultimii ani o creştere spectaculoasă a încasărilor de pe urma parcărilor. Astfel, dacă în 2011 valoarea totală a încasărilor era de numai 602.521 lei, în 2017 a ajuns la 2.817.538 lei, deci de aproape 5 ori mai mult! Practic, în acest moment în Piteşti sunt disponibile toate formele cunoscute de plată pentru parcări: numerar (autotaxare), SMS, card bancar, card de parcare preplătit, abonamente, abonamente riverani. A crescut şi numărul locurilor de parcare cu taxă, dar a fost implementat şi sistemul parcărilor de reşedinţă la blocurile de locuit (numai acolo unde numărul maşinilor nu era mai mare decât cel al parcajelor existente). În total, din 1.060 de blocuri câte sunt în Piteşti, la 35% dintre acestea, deci pentru 357 de imobile, a fost asigurată închirierea locurilor de parcare de reşedinţă conform prevederilor hotărârii de Consiliu Local 185 din anul 2012. Practic, la data de 21.02.2018, în evidenţa SPEP figurau 9.172 de locuri de reşedinţă închiriate. Cele mai multe sunt în Găvana - 2.120 de locuri la 72 de blocuri; pe locul doi se află cartierul Trivale, cu 1.701 locuri închiriate la 79 de blocuri, iar pe locul 3 zona Prundu, cu 1.358 de locuri la 37 de blocuri. Situaţia din celelalte cartiere este următoarea: Nord - 786 locuri la 32 de blocuri; Războieni - 750 locuri la 24 de blocuri; Craiovei - 605 locuri la 30 de blocuri; Banat - 480 locuri la 24 de blocuri; Tudor Vladimirescu - 588 locuri la 24 de blocuri; centru - 385 locuri la 14 blocuri; Calea Bucureşti - 264 locuri la 17 blocuri; Mărăşeşti - 135 locuri la 4 blocuri. De menţionat faptul că în anumite zone (cum ar fi Calea Bucureşti) locurile de parcare amenajate cu fonduri europene în cadrul proiectului de regenerare urbană nu pot fi închiriate pe o durată de cinci ani de la finalizarea proiectului.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro