b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_03_bani_salariu.jpgCâştigul salarial mediu nominal net în ianuarie 2018 a fost de 2.484 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 145 lei, respectiv 5,5%, în timp ce salariul brut a fost de 4.143 lei, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (6.120 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.494 lei). Statistica precizează că în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: administraţie publică (+3,2%), sănătate şi asistenţă socială (+2,6%), respectiv învăţământ (+0,9%).

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro