b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_03_Grefieri.jpgGrefierii ameninţă cu proteste, reclamând că salariile nu au fost uniformizate, fiind a doua lună în care acestea sunt calculate greşit şi cer implicarea ministrului Justiţiei. De asemenea, ei solicită o salarizare adecvată şi unitară, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, plata orelor suplimentare, suplimentarea personalului şi un nou statut al profesiei. Ei consideră că au un loc şi un rol important în înfăptuirea actului de justiţie, reprezentând ”motorul” fiecărei instanţe şi fiecărui parchet. Grefierii se declară dispuşi să apeleze la mişcări de protest, "inclusiv prin întreruperea temporară şi chiar totală a activităţii", "întrucât au trecut mai mult de 5 luni de zile de la data la care trebuiau stabilite locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea exactă a sporului pentru condiţii de muncă, fiind a doua lună consecutiv în care salariile categoriei noastre profesionale sunt calculate greşit, la care se adaugă pasivitatea ministrului justiţiei, de neconceput în ceea ce priveşte categoria personalului auxiliar de specialitate şi conex, cea mai numeroasă categorie profesională a sistemului judiciar, aproximativ 8000 de angajaţi şi de care ministrul justiţiei, efectiv, ”a uitat” că există, deşi de mai bine de un an şi jumătate au fost înteprinse demersuri cu privire la: o salarizare adecvată şi unitară, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, plata orelor suplimentare, suplimentarea schemelor de personal, adoptarea unui nou statut pentru profesie, modificarea condiţiilor privind acordarea pensiei de serviciu", transmit grefierii.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro