b_750_350_16777215_00_images_poze_2019_03_zoana_gabriela.pngDeși majoritatea românilor sunt pro-europeni, unii europarlamentari o cotesc către “mama Rusia”, deși încasează indemnizații consistente tocmai datorită apartenenței României la Uniunea Europeană. Argeșeanca Gabriela Zoană se pare că nu înțelege, nici după ce a ajuns în Parlamentul European, ce-și doresc românii și adoptă o poziție pro-Rusia, de neînțeles.

Astfel, Parlamentul European a votat marți o rezoluție în care se afirmă că UE trebuie să rămână deschisă impunerii de sancțiuni suplimentare în cazul în care Rusia continuă să încalce dreptul internațional, iar acest stat nu mai poate fi considerat un „partener strategic”. Dintre europarlamentarii români, doi s-au opus acestei rezoluții. Este vorba despre social-democrații Doru Frunzulică și argeșeanca Gabriela Zoană. În rezoluție se mai afirmă că „proiectul Nord Stream 2 întărește dependența UE față de aprovizionarea cu gaze rusești, amenință piața internă a UE și nu este în concordanță cu politica energetică a UE sau cu interesele sale strategice și, prin urmare, trebuie oprit”. PE solicită Rusiei, în acest document, să „restabilească integritatea teritorială a Ucrainei”. Rezoluția a fost votată cu 402 voturi pentru, 163 împotrivă și 89 de abțineri

Deși ar fi fost mai mulți social-democrați care nu doreau să voteze sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, doar doi au rămas în “off-side” și au și acționat. Că unul dintre ei a fost chiar Gabriela Zoană,  nu ne miră deloc, aceasta dovedind și cu alte ocazii că este un demn urmaș al Vioricăi Dăncilă în PE.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro