b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_08_ciobanu_alisa.JPGCitarea tuturor consilierilor județeni în procesul dintre Viorel Badea, fostul șef al Serviciului de Evidență a Persoanelor și CJ Argeș, a provocat nemulțumirea aleșilor județeni din opoziție. Aceștia ori nu au participat la vot, ori au lipsit de la ședința din 12 aprilie, când Badea a fost înlăturat din funcție. Liderii partidelor de opoziție din cadrul CJ Argeș au organizat azi o conferință de presă, în care au cerut ca vinovații pentru "târârea lor în proces" să fie pedepsiți. "Cerem public o anchetă la nivelul Consiliului Județean. Cei care au greșit, să fie sancționați, chiar demiși din funcții", a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

La rândul lor, reprezentanții CJ Argeș, prin vocea șefei de la departamentul juridic, Alisa Ciobanu, au anunțat azi că renunță la citarea aleșilor județeni ai opoziției. Astfel, la procesul de la Tribunalul Sibiu cu Viorel Badea, se vor prezenta doar cei 22 consilieri județeni acționați în instanță de fostul șef de la Evidența Persoanelor și care au votat pentru demiterea sa (votul a fost secret, dar cum toți cei 22 care au participat la vot au fost pentru demitere, e limpede de ce Badea s-a îndreptat împotriva lor). Cererea de chemare în judecată a celorlalți 13 consilieri județeni, care nu participaseră la vot sau nici nu fuseseră prezenți la ședință, a fost formulată de CJ Argeș. Alisa Ciobanu a anunțat însă că s-a renunțat la acțiune.    

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro