b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_03_simona_bucura.PNGDrumul Naţional 73 Piteşti - Câmpulung Muscel - Braşov este unul dintre cele mai importante din ţară, făcând legătura transmontană între Muntenia şi Transilvania, asigurând conexiunea unor zone cu potenţial turistic enorm (culoarul Rucăr-Bran). De curând, Guvernul a declarat comuna Dâmbovicioara din judeţul Argeş drept staţiune de interes naţional.

Deputatul de Argeş al PSD Simona Bucura Oprescu a formulat în acest sens o întrebare către ministrul Transporturilor, Lucian Şova, în care critică în termeni duri ritmul lucrărilor.

"La ce bun, însă, dacă drumul naţional care o traversează, adică tocmai DN73, este într-o stare deplorabilă? Mai mult, câtă răbdare să aibă localnicii de pe acest traseu şi şoferii cu privire la lucrările de reabilitare şi modernizare care par să nu se mai termine? DN73 este şi o alternativă viabilă la celebrul DN1 de pe Valea Prahovei care s-a văzut că abia mai face faţă numărului mare de utilizatori.
Nu este prima dată când abordez acest subiect. La data de 28 iunie 2017 formulam către ministrul Transporturilor Întrebarea nr.1260A/28-06-2017 tocmai cu tema "Stadiul proiectului de reabilitare şi modernizare a DN 73".
A trecut, aşadar, mai bine de un an de atunci, iar lucrările bat pasul pe loc. Pe alocuri s-au mai făcut progrese, dar nesemnificative. Suntem în plin sezon al construcţiilor, dar proiectul încă nu avansează aşa cum ne-am dori cu toţii. Impactul este uriaş: timp pierdut în trafic, accidente, aglomeraţie, risc cu privire la siguranţa rutieră.
Aşadar, domnule ministru, vă întreb:
1. Cât la sută (fizic şi financiar) din lucrările efective s-a realizat până acum (conform Ministerului pe care îl conduceţi, într-un răspuns formulat la o întrebare a mea, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis încă din 19.05.2014!)?
2. În condiţiile în care în răspunsul amintit la punctul 1 (din iulie 2017) eram informată că "termenul estimativ de finalizare a lucrărilor este sfârşitul anului 2016", care este acum graficul de lucrări şi care este noul termen prevăzut pentru finalizare?
3. Care sunt problemele care împiedică derularea corespunzătoare a proiectului şi cum pot fi eliminate acestea?
4. Cine este responsabil în cadrul Ministerului Transporturilor, respectiv în cadrul CNAIR, de acest proiect?", a scris Simona Bucura Oprescu. 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro