b_750_350_16777215_00_images_gpl.jpgMulţi argeşeni preferă să alimenteze maşinile proprii cu GPL, montânt pe autovehicule sisteme speciale în acest sens. De asemenea, mii de gospodării din Argeş, inclusiv în unele oraşe, sunt dependente de buteliile pe gaz, în condiţiile în care reţelele de gaze încă nu sunt disponibile peste tot (a se vedea eforturile de peste 14 ani ale administraţiei din Mioveni de a introduce gaze în Clucereasa, eforturi zădărnicite de o legislaţie aberantă). Ei bine, fostul deputat de Argeş al PSD Dumitru Chiriţă, în prezent preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, vine cu o veste care va uşura accesul la GPL. Astfel, distribuţia de GPL, inclusiv pentru alimentarea vehiculelor, nu va mai fi reglementată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor aprobând modificarea în acest sens a Legii energiei şi gazelor naturale. În prezent, pentru a putea opera, distribuitorii de GPL trebuie să obţină licenţe de la ANRE. "Trebuie eliminată prevederea. În prezent, şi magazinele săteşti care vând butelii trebuie să ia licenţă de la noi", a declarat şeful ANRE

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro