b_750_350_16777215_00_images_salariu.jpgLa nivel naţional este o întreagă dispută între politicieni: unii - cei de la putere - spun că avem cele mai mari creşteri de salarii de după Revoluţie şi trăim din ce în ce mai bine, iar alţii - cei din Opoziţie, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis - susţin contrariul, argumentând că avem de-a face cu o inflaţie foarte mare (5,2%). Realitatea este undeva la mijloc. Pe de-o parte, în sectorul bugetar s-au făcut creşteri salariale uriaşe, în special în sistemul sanitar şi educaţie, dar şi la Consiliul Judeţean şi în unele primării. "Cum să mai plece un medic afară, peste hotare, dacă aici a ajuns să câştige şi 20.000 lei?", întreba, retoric, senatorul PSD Cristina Stocheci. Corect. Dar ce te faci cu marea masă a salariaţilor din mediul privat care au suferit chiar reduceri de venituri din cauza "revoluţiei fiscale"? Cu ce îl încălzeşte pe Ion de la service-ul auto creşterea salarială medie de 8,4% la nivel naţional dacă în buzunarul lui nu s-a simţit nimic, ba din contră, iar preţurile au crescut deja foarte mult? Sunt şi primării din Argeş care se plâng de diminuarea drastică a veniturilor lor prin reducerea cotei de IVG (impozit pe venitul global) de la 16% la 10%. La Budeasa, de exemplu, s-au pierdut astfel, dintr-un foc, 400.000 lei în acest an. La Piteşti, şi mai mult (peste 40 milioane lei). În plus, unele administraţii aşteaptă ca pe un cireş copt rectificarea de buget din iulie, deoarece pentru ultima parte a anului nu mai au nici bani de salarii! Aşadar, nu suntem nici în criză, dar nici pe culmile bunăsătării. Iar un pic de realism din partea tuturor actorilor politici nu ar strica! Deloc!

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro