Anca_Barbu.jpgOrganizația Femeilor Liberale are o nouă conducere, după ce sâmbătă, 31 martie 2018, au fost organizate alegeri. Anca BARBU, fost consilier local și candidată pentru funcția de primar la Primăria Pitești, în 2008,  a câștigat președinția Organizației de Femei. Este o revenire surpriză, dar benefică pentru PNL Argeș, ținând cont de profesionalismul și de înalta ținută morală de care Anca Barbu a dat dovadă de-a lungul timpului. 

Conferința de alegeri s-a desfășurat la Teatrul Al. Davila, în prezența a peste trei sute de delegate din tot județul. Dovadă a importanței acestui eveniment a fost și faptul că, pe lângă reprezentanți ai conducerii liberalilor argeseni, alături de președintele Adrian MIUȚESCU, s-au aflat și invitați din conducerea centrală  a partidului. Ludovic ORBAN-președinte PNL, Florica CHERECHEȘ-președinta OFL și alte nume importante din conducerea PNL au asistat la Conferința de sâmbătă. 

"Femeile au stat prea mult timp deoparte, din diverse motive. E vremea, însă, ca ele să prindă curaj, să spună ce simt, ce vor și, mai ales, să arate ce pot.  Pentru că, da, femeile au multe de spus și în politică, iar cele care au curaj ne inspiră. E adevărat, femeile au și copii de crescut, și multe alte responsabilități de îndeplinit, au multe griji de purtat în suflet, dar și pe umeri. Uneori par atât de fragile, dar ele nici nu știu cât de puternice pot fi. Aici e forța lor! Femeile au multe de oferit, dar și de primit. Dar, cel mai important, au vise de împlinit. Niciodată să nu uitați de visele dumneavoastră, sub povara grijilor de zi cu zi!  Din experiența personală, știu că cea mai puternică unealtă a femeii e ea însăși.  Le mulțumesc  tuturor  celor care  au crezut în mine și alături de care construim o echipă.  Îmi doresc ca împreună, să lucrăm ca o echipă. Știu, fiecare femeie are povești știute sau neștiute  despre viața și sufletul lor. Unele au curaj sau noroc. Altele străbat, cu o forță  nebănuită, calea spre adevăr.  Ce au toate în comun?! Vise, speranțe, obstacole și un timp pentru timpul lor. Acum e timpul nostru! Să îl folosim nu doar pentru noi, ci pentru cei de lângă noi, cu răbdare, încredere  și speranță!", Anca BARBU - președinta  OFL Argeș.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.