spital_judetean.jpgDe la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei a fost propusă și votată anul trecut în Parlament să crească la 67 de ani, însă proiectul legislativ ce cuprindea creșterea de doi ani s-a întors la reexaminare de curând. Miercuri, senatorii au votat ca vârsta de pensionare să crească la 67 de ani doar la cerere. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății trecuse deja anul trecut de Parlament, stabilind ca vârsta de pensionare a medicilor, indiferent de sex, să crească la 67 de ani, în contextul în care acum este stabilită la 65 de ani. Ajuns la promulgare, proiectul a fost trimis înapoi în Parlament de către șeful statului, iar senatorii s-au pronunțat miercuri cu privire la modificarea vârstei de pensionare, îndulcind propunerea inițială. "Medicii se pensionează la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menținerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se va depune, de către medic, la unitatea angajatoare în anul anterior împlinirii vârstei de pensionare și cu cel puțin 3 luni înaintea datei de împlinire a vârstei de pensionare", au votat senatorii. Ca și acum, cu titlu de excepție, medicii din spitalele publice și medicii de familie vor putea să-și desfășoare activitatea la stat, în continuare, dacă obțin un aviz anual pentru asta. Numai că, potrivit proiectului, pentru a obține derogarea, medicii vor trebui să vină și cu o asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională. Senatorii nu au adus aici nicio modificare propunerii inițiale.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro