b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_01_fifor_campulung.JPGMinistrul Apărării, Mihai Fifor, care îndeplinește în prezent și funcția de premier interimar, a fost azi la Câmpulung Muscel, unde a participat la ceremonia de plecare în teatrul de operaţii în Afganistan a militarilor Batalionului 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor". Fifor a fost ferm, spunând că România îşi va îndeplini toate obligaţiile pe care le are faţă de partenerii din NATO, inclusiv cele privind trimiterea de trupe în teatrele de operaţii externe. "România îşi va îndeplini toate obligaţiile pe care le are faţă de partenerii noştri. Am asigurat partenerii noştri atât de faptul că România îşi îndeplineşte angajamentul de a aloca 2% armatei României, ceea ce am făcut şi în 2017 şi avem deja şi în 2018, iar pe de altă parte arătăm angajamentul de a duce în continuare în teatrele de operaţii militarii români, atât pentru protecţia forţei, cât şi pentru instruirea trupelor afgane", a declarat Fifor. El a respins, totodată, orice speculaţii cu privire la o eventuală decizie a României de a nu mai trimite militari în Afganistan. "România este o ţară membră NATO, are obligaţii asumate în cadrul alianţei şi ne ducem la îndeplinire această misiune fără niciun fel de problemă", a declarat Mihai Fifor. 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro