foto1.jpg1 decembrie este Ziua Naţională a României şi are o însemnătate specială în societatea noastră. Totodată, această zi marchează un eveniment istoric foarte important: unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918.

Pentru a marca această zi, Instituția Prefectului Județul Argeș și Asociația ORDESSOS invită toți argeșenii, cu mic cu mare, sâmbătă, 1 Decembrie, de la ora 11.00 în centrul Piteștiului.

Cei 100 de ANI vor fi sărbătoriți cu o impresionantă paradă și defilare militară oferită de Garnizoana Pitești, în zona centrală-pietonală a municipiului.

Mai mult, 100 de elevi ai Palatului Copiilor Pitești, îmbrăcați în culorile naționale vor pregăti o coregrafie specială, în forma cifrei 100.

La finalul defilării militare, Asociația Ordessos în parteneriat cu Prefectura Argeș vor oferi elevilor, atât diplome de participare, cât și volumul Jurnal de război – Mărturii din tranșeele întregirii României, o fascinantă incursiune în linia întâi povestită de doi eroi ai Primului Război Mondial.

La 100 de ani, 100 de cărți intră în casele a 100 de români pentru a le reaminti și transmite generațiilor viitoare, viața și  jertfele soldaților români din Primul Război Mondial. Nu este o poveste spusă de un istoric sau filolog, ci realitatea de zi cu zi a frontului pe care se purtau lupte acum mai bine de 100 de ani de la întâmplarea ei.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.