upit 01Miercuri 9 noiembrie, la Filarmonica Pitești a fost o sală și o seară plină de emoții. Seara în care Universitatea din Pitești a aniversat 60 de ani de existență plini de reușite și cu numeroși absolvenți ce au ajuns profesioniști de top în țară și peste hotare. Iar rectorul Dumitru Chirleșan și echipa sa au reușit să organizeze o seară cu adevărat memorabilă. O mențiune aparte se cuvine aici pentru prorectorul și coprezentatorul Adrian Sămărescu, un erudit cu mult verb și vervă. Am remarcat în sală zeci de foști profesori și foști rectori onorați. Ca într-o parafrază palpabilă a cuvintelor memorabile de pe Pantheonul din Paris (”Aux grands hommes la patrie reconnaissante”), Universitatea din Pitești le-a fost recunoscătoare celor care au clădit-o. Nu au fost uitați în discursuri nici cei care au contribuit enorm la dezvoltarea Universității din Pitești și care din păcate nu mai sunt printre noi, în frunte cu regretatul profesor Marin Mocanu, primul rector al Universității.

Invitații de marcă nu au lipsit. Și aici trebuie menționați secretarul de stat Gigel Paraschiv, ÎPS Calinic- arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Cristian Gentea – primarul Piteștiului, prefectul Radu Perianu, Mihnea Costoiu-rectorul Universității Politehnica București, Tudor Prisecaru – secretar de stat Ministerul Cercetării și președintele Senatului Politehnicii București, Anton Hadăr – președinte Federației Naționale Sindicale Alma Mater și prorector al Universității Politehnica București, Valentin Popa – rectorul Universității din Suceava, Carol Schnakovszky – rectorul Universității din Bacău, Sorin Cîmpeanu – fost ministru al Educației și Adrian Bughiu – vicepreședintele CJ Argeș.

Discursurile speciale și cu emoții nu au lipsit. Profesorul Anton Hadăr și-a amintit cu mare plăcere perioada când venea des la Pitești ca să îl vadă pe Dobrin și echipa de aur a lui FC Argeș. Iar ÎPS Calinic a avut din nou un discurs memorabil, plin de replici speciale și tâlcuri. Un discurs aplaudat prelung de sutele de invitați.

Universitatea din Pitești este la 60 de ani mai dinamică și mai activă ca niciodată. Iar asta se vede și în numeroasele parteneriate pe care le are atât cu administrația publică, fapt subliniat și de primarul Cristian Gentea, precum și cu mediul privat de afaceri, fapt reflectat și de prezența a zeci de reprezentanți de la firme și asociații de top cu care are colaborări fructuoase, de la ACAROM și Grupul Industrial Componente până la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș.

Se poate spune fără ezitare că la 60 de ani, Universitatea din Pitești (ce are 1.000 de profesori și 10.000 de studenți) trăiește a doua tinerețe. Și, așa cum inspirat spunea rectorul Dumitru Chirleșan, la 60 de ani Universitatea din Pitești ”trebuie iubită așa cum trebuie, ca o doamnă bine”.

upit 02

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.